Pentru clipele în care-ţi pierzi uitarea în nemărginire şi-ţi vine să plângi cu ţipete târzii, am descoperit că-mi pot ascunde firea în muzică. Azi mă simt mai bătrână, aş vrea să-mi strig vechiul suflet pe care l-am pretins copil, dar care era mereu prea bătrân. Pentru el a fost de la început prea târziu. A intrat într-o luptă pe jumătate pierdută şi de atunci se tot caută şi se luptă cu sine, mai mult decât cu alţii. Ascultam Pink Floyd, « Hey you ! », melodia revoltei. Fredonând-o am impresia că cineva mă aude, că pot să-mi vărs amărăciunile într-o cană care dă mereu pe dinafară, că pot să ţip într-o peşteră şi ecoul să mă alinte cu rostiri pustii:”Sunt ca tine!”  

Şi ca un ultim ţipăt în ecou:

                   « Hey you, out there in the cold

                      Getting lonely, getting old, can you feel me?”