Intre o lume si o alta te mint ca n-am nevoie de-altceva, ca sunt destul de mundana sa-mi fie bine. Dar mai sunt si aceste seri cand ma simt singura si atunci nu mi-e nici mie usor,nici tie. In acodurile muzicii uitate imi revin din vis si din trezie si te astept la mijloc cu mii de planuri. Ma vei acuza din nou de egoism si eu iti voi spune ca mi-e greu sa gandesc in termen de « doi » cand toata viata am fost o singuratica. Tu-mi vei spune ca nu conteaza, vom merge mai departe, tu cu dorinta de-a fi spus si eu cu bucuria de-a fi tacut. Ma voi trezi inteleasa, cel putin azi…si oricum pana maine mai este. Da, dragostea noastra e usoara, dar nu azi si poate nici maine.
Azi mi-esti strain si eu prea naucita de acordionul nebun ce mi-a hranit slabiciunile candva…Un cantec in ploaie, in spatele cetatii, un dres zgariat, picioare chircite de frig, unghii rosii, vulgare…parul imi intra in ochi, vantul bate, mana ta-mi atinge firele rebele de pe frunte si acordionul se opreste trist, inghetat de frunzele ce cad nebune peste el. Poate-a fost ploaia, poate si vantul, poate n-a fost nimic sau poate prea putin.
M-am trezit !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu