Apropie-ţi urechea de buzele mele. Vreau să-ţi mărturisesc ceva. Ştii ziua aia din vară când ne-am propus într-o dimineaţă mult prea devreme că „azi” vom cuceri lumea? A fost ziua din care mi-a rămas drag Braşovul pentru că e o combinaţie strălucită între Cluj şi Sibiu. Acolo eram eu împăcată pentru că le aveam pe toate. Nu-ţi voi vorbi acum în superlative de nume de străzi şi de locuri, nu-ţi voi spune că mi-e dor să recuceresc lumea în cei mai înceţi paşi făcuţi vreodată, că mi-e dor să merg 20 de km fără să simt măcar că-mi ard tălpile.
În ziua aceea tu mi-ai descoperit slăbiciunea. Orice lacrimă de-a mea poate fi ştearsă cu o carte. Din acel moment n-aveam să mai stau mult timp bosumflată, cu buza superioară lăsată peste cea inferioară, şi cu bărbia făcând încreţituri. Dar nu asta vroiam să—ţi spun.
Mi-e dor să jucăm fazan în miez de noapte, tu să caşti de-atâta oboseală,iar eu să te trezesc fără prea multe remuşcări când am găsit răspunsul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu