Cândva

De fiecare datã când descopãr tradiţii la care am luat şi eu parte cândva, mã gândesc cu nostalgie:”ne-a mai rãmas ceva”.

Acum vreo 13 ani, exact în data de 14 februarie aşteptam cu nerãbdare sã vinã seara sã mã alãtur celorlalţi copiii care plãnuiau ziua asta de mult timp în cel mai mic detaliu. Îl întrebam pe tata cu vreo sãptãmânã înainte dacã a fãcut rost de tot ce aveam nevoie şi dacã va trebui sã iau şi eu parte la tot procedeul (de micã am stat prost cu rãbdarea şi nu suport stadiul de pregãtire).

« - Cârpe ne dã maicã-ta, sârmã aduc de la servici, un lemn gãsim pe la bunicul tãu şi benzinã cumpãrãm pentru cã nu ne trebuie atât de multã « 

Cu ochii sclipind de încântare, am totuşi de obiectat : 

« Sã nu o faci la fel de grea ca pe cea de anul trecut. Atunci de abia o puteam ţine în mânã şi nu vreau sã mã fac de ruşine faţã de ceilalţi ».

« - Ştii bine cã ai avut cea mai frumoasã silitã în fiecare an ».

Asta era adevãrat. A mea era mai rapidã, mai luminoasã, iar tata avea un mod maiestuos de a înfãşura cârpele. Parcã de fiecare datã desena cu sârma nişte romburi perfecte. « Actul creaţiei » era încununat de poveşti din copilãria lui. Alt timp, alt loc, aceleaşi obiceiuri. Casele sunt înlocuite de blocuri, iarba de pietre şi asfalt, dar entuziasmul e de neînlocuit.

Mama este singura din familie care nu suportã tradiţia asta. Dupã ce a spãlat hainele şi le-a întins pe balcon, o ceatã de copiii nebuni cu nişte bâte luminoase o vor pune în postura de a relua munca.

Seara, când vãd primul copil alerg cu sufletul la gurã sã-i dau tatei vestea cã TREBUIE sã plecãm : »Acum, au început ! Ti-am zis eu cã trebuia sã ne fi pregãtit mai din timp ! »

Ajunşi la locul minune, iau poziţia de eroinã a focului şi admir « opera de artã » cu romburi de sârmã creionate perfect. Cârpa se îmbibã de benzinã şi apoi ia naştere un foc care mã-ncãlzeşte din vârful degetelor pânã în vârful nasului. Cu nişte cãciuli mai mari decât noi, eram ca nişte licurici care o datã pe an aveau puterea de a lumina o stradã întreagã. 

Unde or fi acum Ligia, Cãtãlin şi Eni ?