Noapte de declin

Noapte de declin.
Zgomote prea monotone să-mi inspire ceva…În depărtare o umbră crispată de somn
se-ndreaptă spre mine. Se apropie, analizează fiecare frunză ca pe-o altă lume
şi râde fără de sens, gonind spre râsuri similare. Mă sperie apropierea, nu cea
de necunoscut, ci apropierea analizei. Dacă-mi va zării ridul din colţ şi
foamea de « sete » ? Dacă mă cunoaşte prea bine şi-şi va permite să-mi zică « tu » ?

X : Nu mai visa copilă, întoarce-te acasă. E-nconjurat oraşul de oameni făr` de tine.
Caută ce « cauţi ». Caută-te !

Y : Mi-e greu fără de mine şi cred că m-am uitat…mă doare să mă caut. M-aş găsi
neconsolată de gânduri umane, de gesturi moi ce se-aştern doar din milă, de
umbre prea albe să mai rămână umbre.

X : Nici frunzei nu-i este mai bine. Şi-a uitat roşiatica viaţă acasă şi-acum tânjeşte
după un strop din odioasa simfonie a vremii…e ca tine : rătăcitoare.

Y : De-aş rătăci măcar…aş fi atât de liniştită, dar mi-am răpit şi darul ăsta. Costa prea
mult, e chiar un lux, de vrei să-i spui aşa…Te costă vise...