Pânã atunci

Ce faci când simţi cã viaţa ţi se deşirã ca o bluzã de lânã veche care odatã îţi ţinea de cald? Încerci sã o refaci sub formã de ghem, un ghem pe care sã-l deşiri tu, atunci când vrei. Aşa suntem noi oamenii, renunţãm cu greu la amintiri, fie ele şi nedorite. Încã nu am învãţat cã este mai uşor sã construieşti decât sã reconstruieşti. Încã ne legãm în lanţuri de trecut şi privim de departe clipa de acum, cu ochii altui eu, mai norocos. Totul se rezumã la un « încã » atât de periculos încât devine « etern ». Şi-a cam pierdut sensul de bazã din cauza curajului. 

• Încã nu am gãsit pe cineva cu care sã deşir amintiri dintr-o hainã veche.
• Încã mi-e greu sã mã accept zi de zi.
• Mi-e şi mai greu încã sã-i accept pe alţii.
• Mi-e greu sã-mi vãd visul spulberat chiar înainte de-a fi realizat şi-n argumente sã gãsesc un « încã ».
• Încã nu am învãţat sã fiu omul zilelor noastre.

Pe buzele-mi crepate va fi mereu un « încã « .