Definiţii

Acasã- “în sau spre casa în care locuieşti”.

Obsedant verb, “a locui”. Mã strãduiesc sã scap de ceea ce ştiu eu despre « a locui »- « a-şi avea domiciliul undeva ». Oare ? Unde locuiesc ? Am locuit ? Voi locui ?

O serie de întrebãri retorice pentru voi, cãci eu îmi vreau rãspunsul. Eu mereu vreau un rãspuns. De dragul liniştii mele. Egoism ? « . Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a intereselor altora”. Şi iarãşi întreb:”Oare?”

De ce mi-aş închide spiritul în definiţii ? De ce m-aş face ascultatã prin clişee şi iubitã prin trebuinţe ? 

« Trebuie »- « a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune », dar nu de dragul trebuinţei sã locuiesc. Îmi schimb locul la o perioadã scurtã de timp şi oriunde pãşesc şi stau mai mult de o zi, « trebuie » sã transform în locul meu. Îi dau viaţã prin liniştea paşilor şi neliniştea pãrului ce mi se zbate când adierea pãtrunde prin geamul întredeschis. Trebuie sã transform cãldura bolnãvicioasã din camera nebunã în paloare, cãci asta e culoarea mea, una palã. Dacã o schimb, mã-mbolnãvesc eu. Pictez masa de pal, patul de pal, dulapul de pal...ochiul de pal. Pãtrund aici cu neîncredere şi-i zic casã.

- Unde mergi ?

- Merg acasã.

- Aşa repede ? De abia ai venit.

- Ah, nu. Merg...acasã ?

Tot la o perioadã neregulatã de timp, mã întorc în locul ce l-am lãsat rece şi pe care vreau sã-l încãlzesc. E prea umbrã, mã trezeşte din somn. Şi-mi era atât de bine. Aici nu e acasã. E prea rece, e prea frig. E prea de lemn. Trag la o parte draperiile de lemn, cu o culoare de lemn, mã aşez la biroul de lemn şi scriu. Acum e acasã. Parcã s-a mai încãlzit. E soare, e verde şi albastru, acel fel de verde şi albastru pe care aş vrea sã-l scot din peisaj, sã-l mut...într-un alt fel de timp, unde-mi surâde timpul.

ANUNT

Caut casã creionatã între pal şi lemn !