Celor ce refuză să poarte ceas fiindu-le frică de timp le transmit înţelegere şi compasiune. Vă pot contura un portet cu mâna dreaptă, arsă de soare, topită de prea mult scris. În palma mea sunteţi mai presus de ore, v-aţi găsit un loc, chiar de arătaţi pierduţi. Voi fără de ceas aţi uitat mişcarea aceea nebună , automată, cu o traiectorie perfect definită din miez de zi. Aici parcă vă împletiţi în paşi de dans stângagi, iar după cum bine vedeţi linia nici măcar nu e dreaptă. Vreun artist s-o fi jucat cu ea şi i-a permis greşeala. Urăsc oricum liniile drepte. Nu ascund nimic. Nici măcar umba.
De fapt în mâna dreaptă adăpostesc jumătate de dansator care se-nclină spre stânga indiferent de dansul efectuat. Doarme chircit, agitat şi-mi umple palma de lacrimi. E alb, palid cu nişte ochi negri indiferenţi. L-aş putea descrie într-un cuvânt,dar ce rost are când deja i-aţi ghicit chipul?
În palma stângă adăpostesc o altă jumătate de dansator care se-nclină spre dreapta. El nu doarme. Îl agită neîncetat conştiinţa pe care-o sufocă în dansuri dezorientate, fără de noimă. Eu îl apreciez că nu renunţă şi vă mărturisesc că l-am rugat. E negru, are ochii mari albaştri şi plin de zbucium.
Ca să le fac un bine, seara înainte de culcare îmi împreunez mâinile şi atunci la nivelul palmelor se ridică calmul pe care mâinile mele l-au aşteptat toată ziua. Bolborosind câteva cuvinte pe care le-am învăţat mecanic de la mama de când eram mică, îi unesc pe cei doi într-un dans perfect, fără ezitări. Cuvintele se ridică mai sus de corp, iar ei şi eu mă liniştesc.
