Fără noimă

Bolovani de sare se năpustesc peste viaţa în goană şi curg de parcă n-ar cunoaşte mila.
Îi închid şi-i ating cu-o urmă de geană.

Să nu uit să-ţi amintesc să ne organizăm viaţa:
Trebuie să vorbim de noroaie şi luni de nebunie.
Trebuie să m-asculţi fără să-nclini a minciună.
Doar miscă-ţi buza,nu-mi da dreptate.
Ai să-nţelegi cândva că ultima speranţă e să mă-nşel.

Nu mă uita, nu mă salva, iubeşte-mi bolovanii de sare şi şterge-i cu mâini de alint !
Ascultă-mă şi nu-mi da dreptate.

E totul scris în ochi-mi de ceaţă!
Să nu te pierzi în amărăciunea neputinţei
Lasă-te în seama conturului ţicnit

Ce-şi toarnă ploaia în oglindă.